monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine îl va înlocui pe Andrei Marga la şefia ICR

Preşedintele Comisiei pentru cultura şi media de la Senat, social-democratul Georgică Severin, a declarat luni, pentru Agerpres, că Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, este propunerea USL pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. Oficialul a precizat că propunerea va fi înaintată marţi Birourilor Permanente.

"Propunerea pe care o voi supune audierii mâine în comisiile reunite, evident după ce va trece prin Biroul Permanent ca propunere a USL, este domnul Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, de şapte ani este adjunctul ambasadorului nostru la UNESCO, deci are o vastă experienţă în zona cultural-internaţional-diplomatică, motive pentru care ni s-a părut nouă că este cel mai apropiat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească în momentul de faţă preşedintele ICR. Este propunerea USL ce va fi înaintată marţi Biroului Permanent al Senatului după care vom audia candidatul şi îl vom supune aprobării plenului Senatului probabil miercuri, bineînţeles dacă va trece de audieri", a afirmat senatorul.


Georgică Severin a explicat că, de acestă dată, nu s-a căutat în primul rând un nume pentru această funcţie, ci s-a avut în vedere un "portret robot de preşedinte" al ICR şi rolul acestei instituţii.

"De data aceasta, având în vedere şi ce s-a întâmplat în legătură cu ultimii doi preşedinţi, ne-am gândit să o luăm invers. Nu am căutat în primul rând un om, ci ne-am gândit la fişa postului, la ceea ce aşteaptă ţara de la ICR, la rolul acestei instituţii şi la îmbunătăţirea cadrului de colaborare cu toţi reprezentanţii semnificativi ai culturii române şi, totodată, îmbunătăţirea colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe. Pornind de la aceste idei, am încercat să gândim un portret robot de preşedinte şi primul rând ceea ce ni s-a părut necesar a fost ca el să nu fie implicat direct în această zonă culturală, în sensul de a putea fi acuzat de vreun partizanat. Ne-a interesat să fie un om cu foarte bune contacte externe, în special pe zona culturală, un om care cunoaşte această zonă. În al treilea rând, ne-a interesat foarte mult să fie un om care colaborează, lucrează cu MAE tocmai pentru a putea elimina asperităţile care s-au demonstrat clar în timpul ultimei conduceri a ICR", a explicat preşedintele Comisiei pentru cultură şi media de la Senat.


El a subliniat că USL a ţinut cont de toate aceste criterii prin nominalizarea lui Lilian Zamfiroiu.

Legat de preluare atribuţiilor de şef al ICR în cazul în care va trece de procedura parlamentară, Georgică Severin a menţionat că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp, după clarificarea unor aspecte tehnice legate şi de funcţia pe care Lilian Zamfiroiu o deţine la UNESCO.


În opinia senatorului Georgică Severin, principală sarcină a viitorului preşedinte ICR va fi "repunerea pe roate, la o funcţionare normală şi corectă " a instituţiei.