Actualitate
Practică la ferme maghiare şi daneze pentru studenţii USAMV
140 de studenţi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca vor fi beneficiarii programului AgroCariera. Agro cariera este cel mai amplu proiect dedicat carierei în sectorul agricol.
Proiectul e finanţat prin Fondul Social European şi se va desfăşura în parteneriat cu trei universităţi agricole din România, zece ferme agricole, din care trei din judeţul Cluj, şi două importante instituţii din domeniul agricol din Ungaria şi Danemarca.
Beneficiarii proiectului sunt studenţi din anii terminali de studiu, care vor fi sprijiniţi în pregătirea pentru angajarea concretă în munca de profil, a declarat Tiberiu Fărcaş, de la Departamentul de Imagine al USAMV.
Studenţii vor fi selectaţi pe baza notelor obţinute pe parcursul anilor de studiu, cunoaşterea limbii engleze şi evaluarea obţinută la stagiile de practică. Astfel, în perioada aprilie-mai vor fi selectaţi 400 de studenţi din anii II şi III din Universităţile de Ştiinţe Agricole din Cluj-Napoca, Bucureşti, Craiova şi Constanţa. Dintre aceştia, 30 vor fi selecţionaţi pentru a efectua două vizite de câte cinci zile la partenerii ungari şi danezi.
Studenţii incluşi în proiect vor efectua stagii de practică de câte două săptămâni în cele zece ferme agricole partenere, care dispun de dotări tehnice moderne.
Proiectul AgroCariera are în vedere schimbarea modului de abordare a stagiilor de pregătire practică, în vederea adecvării acesteia la cerinţele reale ale mediului de afaceri din sectorul agricol. Fermele vor aloca din fonduri proprii resursele necesare desfăşurării stagiilor de pregătire, respectiv seminţe, pesticide, insecticide, îngrăşăminte, maşini şi utilaje agricole.
Grindsted College din Danemarca este una dintre cel mai bine cotate instituţii de învăţământ agricol din Europa iar Cereal Research Non profit Company este cel mai mare institut de cercetare agricolă din Ungaria, cu secţii pentru cercetarea soiurilor şi hibrizilor de cereale, porumb şi culturi industriale.
În cadrul acestui proiect va fi derulat şi un studiu de identificare a problemelor existente pe piaţa forţei de muncă în domeniul agricol şi agrobusiness, astfel încât să ofere o perspectivă utilă tinerilor absolvenţi.