Actualitate
Amenzi mai MARI pentru şoferi, de la 1 iulie
Amenzile pentru contravenţiile rutiere cresc de la 1 iulie, după ce salariul minim brut pe economie s-a majorat de la 750 la 800 de lei, ceea ce a făcut ca punctul de amendă pentru şoferi să crească de la 75 la 80 de lei, potrivit Mediafax.ro.
Contravenţiile pentru încălcarea regulilor de circulaţie sunt încadrate în clase de sancţiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.
Astfel, pentru clasa I sunt date două sau trei puncte-amendă, pentru clasa a II-a - patru sau cinci puncte-amendă, pentru clasa a III-a - de la şase la opt puncte-amendă, pentru clasa a IV-a - de la nouă la 20 de puncte-amendă şi pentru clasa a V-a - de la 21 la 100 de puncte-amendă. Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.
Astfel, amenzile pe care le pot primi şoferii sunt cuprinse între 160 de lei şi 1.600 de lei, respectiv până la 8.000 de lei pentru persoane juridice.