monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 200 de locuitori din Baciu şi-au făcut cărţi de identitate noi

O echipă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj s-a deplasat ieri în localitatea Baciu, judeţul Cluj, cu staţia mobilă, pentru a prelua documentele pentru cărţile de identitate.

Cu această ocazie au fost primite 216 de cereri de la locuitorii comunei. Dintre aceastea 206 au fost solicitări din partea persoanelor care au deţinut cărţi de identitate aflate în termen de valabilitate şi au solicitat eliberarea unei noi cărţi de identitate deoarece denumirea străzii sau nomerotarea imobilelor s-a schimbat, 8 persoane pentru schimbare de domiciliu şi expirare, 2 persoane care s-au regăsit în alte situaţii.

Potrivit legii, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau înainte cu cel puţin 15 zile de la expirarea valabilităţii actului de identitate deţinut, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj de pe strada Aviator Bădescu, nr.7-9, pentru a solicita intrarea în legalitate.