monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Expoziţie cu fotografii ale unei celebre căntăreţe britanice. Vezi despre cine este vorba!

O expoziţie de fotografie o prezintă pe cântăreaţa britanică Amy Winehouse, care a decedat la vârsta de 27 de ani, în ipostaze insolite, necunoscute publicului până în prezent.

La doi ani după moartea lui Winehouse, fotografiile din arhiva personală a artistei sunt prezentate în cadrul unei expoziţii - "Amy Winehouse: A Family Portrait" - ce este deschisă la Londra până pe 15 septembrie.

Piesele ce fac parte din expoziţie - fotografii, haine, obiecte personale - au fost adunate de fratele mai mare al artistei, care le-a şi completat pe acestea cu poveşti emoţionante. Astfel, publicul poate afla că artistei îi plăcea, în copilărie, să citească cărţi cu Snoopy, care a fost prima chitară a acesteia, "cu siguranţă cel mai prost instrument conceput vreodată", şi care au fost discurile ei de jazz preferate.


În întregul său, expoziţia face portretul unei mari artiste, care a primit şase premii Grammy, cinci pentru albumul său "Back to Black", lansat în 2006, şi unul postum, pentru duoul format cu Tony Bennett.

  După ani de luptă cu dependenţa de droguri, Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul său din Londra, pe 23 iulie 2011. Dar niciun aspect al expoziţiei nu face referire la aceste momente negre, ci se concentrează asupra evenimentelor fericite din viaţa acesteia.


"Nu este un sanctuar în memoria ei", a scris Alex Winehouse, în deschiderea expoziţiei. "Sunt câteva instantanee din viaţa unei tinere care, în sinea sa, era o tânără evreică din nordul Londrei, cu un imens talent", a spus el.

  Expoziţia este deschisă la Jewish Museum din Londra. Curatoarea expoziţiei, Elizabeth Selby, a spus că Amy Winehouse şi familia sa nu erau practicanţi, dar erau foarte ataşaţi de cultura evreiască.