monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ANOFM va avea, începând de luni, CALL CENTER

Primul Call Center al Serviciului Public de Ocupare (SPO) din România devine funcţional, începând de luni, iar specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) răspund la telefonul 021/4444-000 şi oferă informaţii şi îndrumare şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a declarat vineri, directorul adjunct în ANOFM, Elena Baboi, manager al proiectului european prin care este cofinanţat acest call center, potrivit Agerpres.ro

"Proiectul Call Center SPO a fost scris în 2008, este implementat de ANOFM începând din septembrie 2010 şi va fi finalizat în luna august a acestui an. Obiectivul de creştere a calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate de ANOFM va fi atins prin dezvoltarea unui call center care, telefonic, va furniza informaţii şi îndrumare şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, referitoare, printre altele, la posturi vacante în ţară şi străinătate, burse ale locurilor de muncă, oferte de formare profesională, legislaţia în vigoare, indemnizaţia de şomaj. Începând de luni, Call Center SPO este apelabil la numărul de telefon 021/4444-000, cu tarif normal", a declarat Elena Baboi.

Aceasta a precizat că, deocamdată, programul de funcţionare este de luni până joi între orele 9.00-16.00, iar vineri de la 9.00 la 13.00.