monitorulcj.ro Menu
Actualitate

60 de persoane sunt date dispărute în urma incendiului provocat de un tren deraiat

Circa 60 de persoane sunt date dispărute în oraşul canadian Lac-Mégantic din provincia Quebec, după ce un convoi compus din vagoane cisternă încărcate cu petrol a deraiat sâmbătă dimineaţa în centrul acestei localităţi, provocând mai multe explozii care au distrus circa 30 de clădiri, relatează agenţia EFE citând postul Radio Canada.

Purtătorul de cuvânt al companiei The Montreal Maine & Atlantic, care deţine trenul, a recunoscut că acesta se deplasa pe pilot automat şi nici un conductor nu era prezent la comandă. Potrivit unui responsabil al acestei companii, trenul era compus din 77 de vagoane şi cinci locomotive.


Martorii povestesc că au auzit şase explozii puternice în timpul nopţii. A fost creat un perimetru de evacuare de un kilometru în jurul locului accidentului, din cei 6.000 de locuitori ai oraşului 1.000 fiind obligaţi să-şi părăsească domiciliul, potrivit Agerpres.

Pompierii canadieni, ajutaţi de colegi de-ai lor veniţi din SUA, au intervenit, dar au avertizat că în zonă mai sunt vagoane care ar putea să explodeze. De asemenea, o parte din petrolul transportat de convoiul feroviar a ajuns în apele râului care traversează oraşul.