monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a IZBIT cu ATV-ul de o fântână, fiind aruncat la peste 30 de metri adâncime

Un bărbat băut şi fără permis, din localitatea băcăuană Luizi Călugăra, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a izbit cu ATV-ul pe care-l conducea de o fântână de pe marginea drumului, în urma impactului bărbatul fiind proiectat în puţul adânc de 30 de metri, conform Mediafax.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, accidentul a avut loc pe drumul judeţean de pe raza comunei Luizi Călugăra, după ce bărbatul de 37 de ani, pe fondul consumului de alcool şi a vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă şi a intrat în plin într-o fântână de pe marginea şoselei.

În urma impactului violent, tânărul a fost proiectat în puţul cu apă adânc de peste 30 de metri, el fiind scos de către pompieri după aproximativ 45 de minute.


"Victima accidentului a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,9 mg/litru alcool pur în aerul expirat", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani vor întocmi dosar penal pe numele bărbatului de 37 de ani pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.