monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Becali vrea regim de detenție deschis

Avocaţii lui Gigi Becali solicită, în cererea de la Judecătoria Sectorului 5, schimbarea regimului de detenţie în care acesta execută pedeapsa la închisoare primită. Dacă instanţa va încuviinţa cererea lui Becali, acesta va avea un regim deschis de detenţie şi va putea ieşi din penitenciar pe perioade determinate.

O cerere similară a fost depusă la instanţă şi de către Dumitru Cioflină, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul privind schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi Ministerul Apărării.

Gigi Becali a fost adus, marţi dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 5, instanţa urmând să analizeze cererea acestuia.


În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul FC Steaua având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Avocaţii lui Becali au declarat atunci, pentru Mediafax, că decizia Tribunalului nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.


Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele privind sechestrarea de persoane, schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării şi "Valiza".