monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Brad Pitt pleacă să petreacă o săptamână, în Europa, fără Angelina Jolie

Brad Pitt a primit învoire de la Angelina Jolie pentru o săptămână de petreceri bahice în Europa alături de prietenii săi, organizate pentru a-l ajuta pe celebrul actor hollywoodian să îşi revină după ultimele luni care au fost deosebit de stresante pentru el.

Actorul american Brad Pitt

Starul în vârstă de 49 de ani a trecut printr-o perioadă extrem de stresantă în ultimele luni, cauzată de operaţia de dublă mastectomie suferită de Angelina Jolie în februarie şi de obligaţiile sale contractuale ocazionate de turneul mondial de promovare a celui mai recent film al său, thrillerul SF "World War Z". Angelina Jolie a înţeles situaţia stresantă prin care a trecut partenerul ei de viaţă şi i-a permis lui Brad Pitt să plece într-o vacanţă de o săptămână în Europa alături de prietenii săi, potrivit Mediafax.ro.

"Brad a ales să organizeze o vacanţă bahică în Franţa şi Italia, după ce Angelina i-a spus că are nevoie să ia o pauză", a declarat o sursă citată de tabloidul britanic The Sun.


"Ea i-a spus că poate să se relaxeze după aceste ultime luni stresante şi i-a recomandat să plece cu prietenii săi într-o vacanţă bahică de o săptămână pentru a elimina acel stres", a adăugat aceeaşi sursă.