monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acţiune de sterilizare a câinilor în localitatea clujeană Iclod

Un maraton de sterilizare şi microcipare gratuită a câinilor, a avut loc, în perioada 13-15 iulie 2013, în localitatea clujeană Iclod. Acţiunea a fost organizată de către asociaţia de protecţie a animalelor NUCA în colaborare cu mai multe asociaţii de protecţia animalelor din Germania şi Olanda.

Acţiune de sterilizare a câinilor în localitatea clujeană Iclod

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei NUCA, au fost sterilizaţi şi microcipaţi 331 câini, dintre care care 12 fără stăpân, precum şi 32 pisici. O parte din animalele maltratate sau bolnave au fost preluate de asociaţia NUCA şi sunt sub tratament. Ele au fost luate acasă, temporar, de către voluntari, până când le se vor găsi un stăpân.

La acţiune au participat în jur de 40-50 voluntari, printre care s-au aflat şi copii şi adolescenţi din localitate.


 “Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Primariei localităţii Iclod, care a pus la dispoziţie, pentru desfăşurare activităţii, sediul vechi al primăriei, din centrul comunei. Asociaţia îşi propune ca în acest an să mai organizeze cel puţin 2-3 maratoane de câte 3 zile de sterilizări şi microcipări gratuite, în diverse zone ale judeţului Cluj şi, de asemenea, să ofere spre adopţie un număr cât mai mare de animale abandonate sau fără stăpân”, a declarat Iuliana Zuber, preşedintele asociaţiei NUCA.

Asociaţia pentru protecţia animalelor NUCA a organizat şi anul trecut o acţiune asemănătoare în localitatea Apahida unde s-au sterilizat in jur de 350 caini si cateva zeci de pisici.