monitorulcj.ro Menu
Actualitate

7,5 milioane carduri de sănătate vor fi produse anul acesta

Primele carduri de sănătate vor fi distribuite la sfârşitul acestei luni în judeţul Arad. Restul populaţiei va primi cardurile abia anul viitor când vor funcţiona şi cititoarele de card.

Cristian Buşoi, preşedintele CNAS a anunţat astăzi că până la sfârşitul anului vor fi produse 7,5 milioane carduri de sănătate pentru a fi distribuite ulterior caselor judeţene de asigurări de sănătate. Până la sfârşitul acestei luni, în judeţul Arad vor fi distribuite 200.000 carduri. În restul ţării, cardurile vor ajunge la populaţie din 2014 când vor fi puse la punct şi cititoarele de card din spitale şi laboratoare.

Până atunci, conducerea Casei încearcă să îi convingă pe medicii de familie să distribuie cardurile pacienţilor deoarece “este foarte important pentru transparenţă şi pentru a vedea corect utilizarea banilor”, după cum a declarat Buşoi. Medicii de familie au declarat în nenumărate rânduri că nu doresc să distribuie cardurile pentru că nu intră în atribuţia lor această sarcină.


Costul unui card naţional de sănătate este de 2,2 euro plus TVA, iar al cititoarelor, de cel mult 50 de euro, a precizat preşedintele CNAS.

Buşoi a adăugat că din 2014 cipul de pe cardul de sănătate ar putea fi integrat în cărţile de identitate noi.