monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc: Guvernul a legalizat achiziţiile până la 100.000 euro doar pe bază chitanţă

Fostul premier, Emil Boc acuză actualul Guvern că a emis o lege greşită prin care instituţiile publice au mână liberă să facă achiziţii din banul public fără licitaţie, până la 100.000 euro.

Primarul Emil Boc

Emil Boc face referire la modificarea procedurii de achiziţie directă prin schimbarea legii din luna iunie astfel încât pragul de achiziţii, fără licitaţie, a fost ridicat de la 15.000 la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi l-a ridicat la 100.000 euro pentru lucrări. “Nu susţin acest act normativ, nu este necesar şi nu este oportun în acest moment în România, motiv pentru care în perioada cât am fost la Guvern am refuzat promovarea lui. Acest act normativ înseamnă că până în 100.000 euro, doar pe baza unei simple justificări cu chitanţă poţi realiza orice achiziţie publică directă pentru lucrări, servicii aşa cum este prevăzut în lege. Nici măcar legea nu prevede obligativitatea la cele trei oferte pentru a putea face o achiziţie directă până la 100.000 euro”, a explicat Boc.

În acest context, Primăria Cluj-Napoca a luat decizia să publice pe site-ul propriu toate achiziţiile publice, începând cu 1 august.