monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc: Aducerea lui Hayssam este un succes al preşedintelui României

Fostul premier Emil Boc consideră că aducerea în ţară lui Omar Hayssam este un succes al preşedintelui Traian Băsescu şi o dovadă a profesionalismului instituţiilor specializate ale statului român.

Emil Boc a declarat, vineri, că în urma acestui eveniment, statul de drept iese întărit.

"Aducerea lui Hayssam în ţară este un succes al preşedintelui României şi o dovadă a profesionalismului instituţiilor specializate ale statului român. Statul de drept iese întărit, iar sintagma din Constituţie «Nimeni nu este mai presus de lege» este o realitate", a spus Boc, citat de Mediafax.


Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că sirianul se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.