monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Surpriză pentru locuitorii unui cartier din Cluj-Napoca. Ce au găsit scris în parcarea dintre blocuri

Vineri dimineaţă locuitorii blocurilor din zona străzii Fântânele din cartierul Grigorescu s-au trezit cu îndemnul “GET UP”. Sloganul pictat pe asfalt, este lucrarea de artă a colectivului francez Les Frères Ripoulain şi este realizată la Cluj de Fundaţia AltArt.

Get Up este pictat manual pe asfalt, de 22.75m x 6.65m, inspirată parţial de marcajele stradale, parţial de graffiti-ul politic. Lucrarea ia în considere spaţiul în care se oferă privirii, putând fi citită doar de cei care trăiesc la etajele de sus ale blocurilor învecinate. Ea inversează modul în care ne-am obişnuit să vedem oraşul - de jos în sus - invitând oamenii să privească oraşul de sus în jos.

Prezenţa lucrării GET UP pregăteşte o serie de activităţi care vor avea loc la Cluj în luna octombrie: o expoziţie de artă contemporană la Fabrica de Pensule, concepută de curatoarea franceză Ann Souvenel şi un seminar pe tema practicilor politice cotidiene ale oraşului.