monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Majoritatea directorilor de la Direcţia Silvică Cluj, daţi afară

Adam Crăciunescu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca că mai mulţi directori de la Direcţia Silvică Cluj vor fi daţi afară începând cu 1 august pentru management defectuos. De asemenea, altor 17 pădurari li se vor desface contractele de muncă, printre ei aflându-se şi şeful Ocolului Silvic Someşul Rece şi cel de la Turda.

„Am constatat un management necorespunzător la Cluj în ultima perioadă, multă dezordine în actele contabile. Am constatat tot felul de facturi fictive cu unele firme ale casei, pentru a face cifre de afaceri pentru a poza că Direcţia Silvică Cluj funcţionaează bine, are rezultate economice bune. Toate aceste lucruri sunt consemnate în raport cu toate aspectele care s-au întâmplat la Cluj. Urmare a acestor constatări s-au dispus nişte măsuri la nivelul Direcţiei Silvice Cluj.  Măsuri administrative, 34 la număr, au fost sancţionaţi majoritatea inginerilor silvici,  economiştilor, care nu au respectat legea în administrarea documentelor, au acoperit unele abuzuri a celor care gestionau fondul forestier, nu au făcut controale la timp conform procedurilor în vigoare. Directoarea economică va fi schimbată din funcţie chiar astăzi, Alina But, pentru că a creat multă dezordine în sistemul contabil. Nu se ştia ce se întâmplă. Avem la ora actuală 17 pădurari cărora le vom desface contractul de muncă urgent cu data de 1 august, sunt suspendaţi deocamdată. Astăzi va fi eliberat din funcţie şi şeful ocolului silvic Someşul Rece, Vesa, pentru că cel de la Beliş a fost schimbat în aprilie. Aici controale de la Regie nu s-au făcut, tot timpul au fost amânate controalele. Lucruri care s-au perpetuat în timp. De asemenea, va fi dat afară şi şeful Ocolului Silvic Turda”, a spus Crăciunescu.

Şeful Romsilva a precizat că vor fi făcute denunţuri penale pentru fiecare caz în parte.


„Noi am venit astăzi la Cluj să dăm semnalul foarte clar că s-a terminat cu jaful din pădurile clujene. Am venit să reconstruim tot ce s-a întâmplat şi toţi cei care au contribuit la această distrugere trebuie să răspundă penal.Vom face denunţuri penale pentru fiecare caz în parte începând cu directorul Morar, directorul economic, care au făcut contracte necorespunzătoare în defavoarea firmei în toată această perioadă. Sunt lucruri pe care de data aceasta le avem dovedite, aici este o sinteză, noi avem un dosar cu note de relaţii, am făcut un lucru profesional pentru a demonstra că aceşti oameni au greşit faţă de firmă, faţă de societate, prin tot ce au făcut”, a mai spus acesta.