monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REZULTATE FINALE DEFINITIVAT 2013. 49% dintre dascăli au picat

51,26% dintre candidaţi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, potrivit rezultatelor finale.

51,26% dintre candidaţi au promovat examenul naţional de definitivare

Procentul final de promovare la examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, la nivel de ţară, după soluţionarea contestaţiilor, este de 51,26%, respectiv 3.409 candidaţi, dintre cei 6.651 care au finalizat proba scrisă.

Comparativ cu rezultatele parţiale, din data de 23 iulie, se constată o creștere de 3,43%. Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Gorj - 82,35% -, iar cel mai scăzut, în judeţul Călărași - 33,33%. Dintre candidaţii care au reuşit să  promoveze examenul, 32 au obţinut note de 10, iar alţi 174, note între 9,50 şi 9,99.


Candidaţii înscriși la examenul de definitivare au avut de susţinut două probe. Prima, care s-a desfăşurat în perioada ianuarie - iunie, a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi a avut caracter eliminatoriu. În urma acesteia, din totalul celor 8.567 de candidaţi înscrişi, au reuşit să se califice pentru a doua probă, scrisă, din data de 18 iulie, 7.889 de candidaţi. S-au prezentat la examenul scris 7.400 și au finalizat proba 6.651 de candidați. Pentru sesiunea din acest an, MEN a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ să fie 8 şi nu 7.

Etichete: examen definitivat