monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doi dintre studenții care au jefuit o benzinărie din Florești, arestați în lipsă

Magistrații Judecătoriei Cluj au emis, joi, mandate de arestare preventivă pentru ceilalți doi tineri care au jefuit benzinăria de la ieșirea din Florești. Florin Beniamin Dascălu şi Pompei Ionel Baciu au fost arestați preventiv după ce au contribuit, alături de Claudiu Sergiu Feher, la jaful de la benzinăria Agip.

Mai mulţi tineri au jefuit o bezinărie din Floreşti

Procurorii au prezentat probe împotriva celor doi și au arătat că și-au premeditat atacul după achiziţia pistoalelor, a cagulelor şi a mănuşilor şi închirierea unei maşini pentru 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, Claudiu Sergiu Feher şi Florin Beniamin Dascălu au pătruns cu cagule şi pistoale cu gaz iritant lacrimogen, în noaptea de 25 iulie, la miezul nopţii în incinta benzinăriei, la semnalul agentului de pază Pompei Ionel Baciu.După ce au părăsit benzinăria, cei doi au plecat separat spre Timişoara.

Claudiu Sergiu Feher a fost arestat preventiv, marți, pentru 30 de zile de judecătorii clujeni. El a fost prezentat magistraţilor de la Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă, cerere însuşită de către aceştia. Feher este student la Universitatea Babeş-Bolyai la Facultatea de Fizică.


Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, au declarat prin intermediul unui comunicat de presă, că trei tineri din judeţul Cluj, dintre care unul era agent de pază aflat în serviciu, sunt suspectaţi de poliţişti că, prin ameninţări, au sustras dintr-o benzinărie sumele de bani rezultate din încasări.

„În urma investigaţiilor efectuate, a fost depistat unul dintre suspecţi, iar faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fiind desfăşurate activităţi specifice în vederea depistării celor doi suspecţi care se sustrag urmăririi penale. Identificarea suspecţilor s-a realizat cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă”, se arată în documentul citat.


În fapt, la data de 25 iulie, doi dintre suspecţi au intrat într-o benzinărie situată pe DN 1 E 60, la ieşirea din comuna Floreşti înspre comuna Gilău, au ameninţat personalul aflat în serviciu şi au sustras sumele de bani rezultate din încasări.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii purtau cagule din material textil de culoare neagră şi ar fi ameninţat personalul cu un pistol cu jet de substanţă iritant – lacrimogenă.


Angajaţii au predat suspecţilor sumele de bani deţinute la sediul benzinăriei, după care aceştia au părăsit locul faptei cu un autoturism.