Actualitate
CULMEA ZGÂRCENIEI: Un clujean a fost taxat pentru felia de lămâie din apa plată!
Un bărbat din Cluj a postat pe internet o fotografie din care reiese că a fost obligat să plătească felia de lămâie dintr-un pahar cu apă, la un restaurant din localitate.
Pe bonul fiscal, lămâia figurează ca topping, având preţul de 2,5 lei.
„Am mâncat la un restaurant care îşi bate joc de clienţi. Am cerut meniul zilei şi apă plată cu lămâie. Lămâia mi-a fost tarifată cu 2,5 lei. Jenant”, a scris clujeanul într-o sesizare către Protecţia Consumatorului, potrivit evz.ro.
Bărbatul a declarat că lămâia nu apare în meniu şi chelnerii nu l-au informat că va trebui să o plătească, în momentul în care şi-a comandat apa.
Unul dintre reprezentanţii restaurantului a explicat că apa plată este un produs separat, la fel ca şi lămâia, care este topping. „Avem topping de lămâie, de portocale, de mentă. Nu a fost o lămâie, a fost o jumătate de lămâie”, a explicat reprezentantul restaurantului.