monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO Interlopii se bat în faţa unui club din cartierul Zorilor

Agitaţia din lumea interlopă clujeană şi bătăile crunte care au avut loc în ultimele două luni, între diferite grupuri din oraş care vor să controleze cele mai mari cluburi din Cluj-Napoca, au ca punct de pornire o bătaie din faţa clubului Alegria, în dimineaţa 7 iulie 2013.

Bataie Zorilor

Evenimentul Zilei a prezentat filmul cu bătaia care a avut loc în faţa acestui club, între două clanuri rivale. Bataia a avut loc la 100 de metri de blocul în care locuieşte primarul Emil Boc. Doi dintre cei implicaţi în bătaia de la Alegria sunt condamnaţi la pedepse de închisoare cu suspendare.

Potrivit evz.ro, bătaia din clubul Alegria, frecventat şi de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Cluj Napoca, fost provocată de o grupare de interlopi care este condusă de Ionuţ Tripon, implicat şi în trecut în diverse infracţiuni cu violenţă.


În imaginile înregistrate se vede cum gruparea lui Tripon se bate cu trei tineri clujeni. Unul dintre aceştia, cel care cade la pământ şi este lovit cu piciorul în faţă de Ionuţ Tripon, se numeşte Alexandru Moldovan, militar de profesie. Acesta a suferit mai multe răni, între care şi o fractură de maxilar. Medicii legişti au emis un certificat medico-legal în care se arată că leziunile suferite de acesta necesită 45 de zile de îngrijiri medico legale.

După ce şi-au reglat conturile în faţa clubului Alegria, Ionuţ Tripon şi amicii lui au mers la Unitatea de Primire a Urgenţelor pentru a vedea în ce stare se află victima. La UPU Cluj, interlopii s-au întâlnit cu un apropiat al lui Moldovan, un fost boxer de performanţă, Alin Vlad.


A urmat un alt conflict care a avut loc, de data aceasta în curtea interioară a Institutului, unde Alin Vlad a încasat o bătaie soră cu moartea, fiind lovit cu bâte de baseball, crose de golf, pumni şi picioare, chiar sub ochii bolnavilor care priveau incidentul de la ferestrele saloanelor.

 Cei care îl cunosc pe Alin Vlad, zis "Alinuţu", susţin că acesta este prieten foarte bun cu sportivul K1, Răzvan Benche, arestat alături de alţi angajaţi de la Scutul Negru, pentru că a bătut cu bestialitate mai multe persoane la o terasă din centrul Clujului. Întâmplarea face ca victima celor de la Scutul Negru să fie prieten cu Ionuţ Tripon.