monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Care sunt priorităţile administraţiei locale?

Primăria are în plan şi în derulare proiecte totalizând sute de milioane de euro, după ce a bifat deja câteva realizări importante. Monitorul de Cluj a selectat din fiecare categorie (proiecte finalizate, în derulare şi planuri) câte o investiţie care stă sau a stat în capul listei cu priorităţi ale municipalităţii.

Cum arată Polivalenta în proiectul CON-A

Linia de tramvai – cu rost de continuare

Pe lista cu priorităţi ale administraţiei se numără şi realizarea unei infrastructuri moderne de transport în comun. Un element important la realizarea obiectivului anterior amintit a constituit-o proiectul de reabilitare a liniei de tramvai, proiect care s-a încheiat la sfârşitul lunii iulie, schimbând complet la faţă transportul în comun cu cel mai vechi mijloc cu tracţiune electrică. Îmbunătăţirile tehnice care i s-au adus in timp fac tramvaiul un mijloc nepoluant, consum mic de energie în funcţionare şi capacitate mare de transport.

Cluj-Napoca a fost primul oraş din România care a accesat fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea liniei de tramvai, pe o lungime de 26,6 kilometri. Contractul de execuţie s-a semnat la 15 iunie 2011, iar primul tronson reabilitat - cartierul Mănăştur - Gară, în lungime de 11,5 kilometri a fost dat în funcţiune în 6 iunie 2012.


Primăria are în completare, un alt proiect cu finanţare europeană privind reabilitarea tramei stradale pe acest traseu aferent liniei de tramvai estimat la 20 de milioane de euro, care presupune reabilitarea a patru poduri.

Sala Polivalentă – blocată pe lista cu priorităţi

Polivalenta este unul dintre proiectele cele mai aşteptate, dar şi contestate. Sub umbrela legii, care permite în mod incorect firmelor „doritoare de bine” să tergiverseze procedurile de licitaţii la nesfârşit, proiectul a fost deja întârziat mai bine de un an şi jumătate.


Lucrările au fost sistate în luna martie, când erau terminate 65%, după o plângere în instanţă a firmei ACI, care a pierdut licitaţia de execuţie a sălii în defavoarea CON-A. Tribunalul Cluj a decis atunci anularea rezultatului licitaţiei şi reanalizarea ofertelor, motivând că oferta financiară a celor de la CON-A era prea mică pentru realizarea Sălii Polivalente.

Povestea contestaţiilor a fost reluată în primăvară. Caietul de sarcini al Polivalentei a fost contestat la finalul lunii aprilie de către Societatea Sport Arena din Bucureşti, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care, printr-o decizia din 16 mai a respins contestaţia ca nefondată. După ce Primăria a anunţat că a câştigat prima rundă în care s-a contestat caietul de sarcini, procedura de licitaţie s-a blocat din nou. Asocierea TCI-Modern Bau şi Cortina 2000 a contestat procedura de atribuire, chiar în ziua în care urmau să se deschidă ofertele, pe motiv că nu ar fi reuşit să finalizeze ofertele, asta în condiţiile în care alte două asocieri de firme, avându-le ca lidere pe CON-A şi Strabag au depus la timp ofertele. De altfel, cele două firme de construcţii se află în ultimul top al celor mai buni 100 constructori din ţară realizat de IBC Focus, în timp ce contestatarele lipsesc din acest clasament.


CON-A a construit parkingul Primăriei de pe strada Primăverii şi a participat la construcţia stadionului Cluj Arena, alături de alte câteva firme locale. Proiectul parking-ului din Mănăştur a fost premiat după finalizare de către Asociaţia Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri (AICPS) din România datorită structurii de rezistenţă, parkingul fiind prima clădire de acest gen din România datorită tehnologiei noi de îmbinare a stâlpilor prefabricaţi. De altfel, folosirea acestei tehnologii a dat posibilitatea ridicării obiectivului într-un timp scurt.

Şi activitatea desfăşurată la Cluj Arena a adus un premiu CON-A, la Bienala Naţională de Arhitectură Bucureşti 2012, directorul general CON-A a primit premiul preşedintelui UAR şi medalia BNAB pentru execuţie a proiectului Cluj Arena.


Tunel pe sub oraş – perspectivă curajoasă

Problemele de circulaţie din mijlocul oraşului ar putea fi realizate prin amenajarea unui tunel de 2,7 km pe sub centrul municipiului, potrivit administraţiei locale.

Primăria a comandat deja un studiu de prefezabilitate pentru amenajarea unui tunel pe traseul Clinicilor - Bd. 21 Decembrie 1989, care va avea ca rezultat posibilitatea transformării centrului în zonă pietonală (Piaţa Unirii - Piaţa Avram Iancu) şi cea de amenajarea de parcări subterane - sub Bd. Eroilor.


Firma franceză Egis a prezentat trei variante de tunel, primele două realizate prin săpătură de la suprafață şi a treia prin săpătură în subteran.

Construcția unui tunel pe sub centrului orașului Cluj-Napoca ar costa peste 300 de milioane de euro.