monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alţi doi angajaţi de la Scutul Negru au fost arestaţi preventiv

Alţi doi suspecţi, angajaţi ai firmei de pază Scutul Negru, au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, alături de ceilaţi zece suspecţi arestaţi anterior pentru că în data de 21 iulie au agresat trei persoane într-un club din centrul municipiului Cluj-Napoca

sursa foto: scutulnegru.ro

“Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de T. Viorel, de 40 ani, din comuna Geaca, judeţul Cluj şi Z. Gheorghe, de 37 ani, din Cluj-Napoca, aceştia  fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii au agresat trei persoane într-un club din centrul municipiului Cluj-Napoca, în data de 21 iulie”, a declarat Adriana Vornicu, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în 8 august au fost prezentaţi la Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.


La începutul lunii august, zece agenţi ai firmei de pază Scutul Negru au fost arestaţi preventiv după ce au agresat trei persoane într-un club din centrul oraşului.

Judecătorul care a dispus arestarea luptătorului K1, Răzvan Benche, şi altor nouă angajaţi ai firmei de pază Scutul Negru, îi acuză pe aceştia de cruzime şi de faptul că au încercat, prin crearea unui climat de teroare, să îşi confirme autoritatea într-un oraş de dimensiunile municipiului Cluj-Napoca.


Răzvan Benche şi ceilalţi nouă angajaţi de la Scutul Negru au fost arestaţi pentru 29 de zile acuzaţi că au bătut cu bestialitate mai mulţi tineri care se aflau în Janis Stuff din centrul Clujului. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum la data de 21 iulie 2013, în jurul orei 08.20-08.30 echipaţi cu ţinută specifică de intervenţie cu inscripţia “Scutul Negru”, cei zece au agresat trei persoane de sex masculin în incinta clubului Janis Stuff. Mai mult, pe aceste imagini se observă mai multe persoane care, văzând ceea ce se întâmplă, fug sau se îndepărtează în grabă de locul faptei în momentul în care realizează violenţa de care dau dovadă autorii în acţiunile lor.