monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Băsescu a făcut praf Mamaia lui Mazăre. "E MURDAR!"

Preşedintele Traian Băsescu a petrecut câteva ore, vineri seară, într-un complex hotelier aflat între Mamaia şi Năvodari, împreună cu soţia sa, Maria, şeful statului spunând că s-a simţit bine acolo, singura sa nemulţumire fiind legată de Mamaia pentru că nu ar fi suficient de curată.

Şeful statului a plecat apoi la Mamaia unde, alături de soţie s-a fotografiat cu turiştii de pe faleză. Prioritate au avut copiii. I-a luat pe rând în braţe şi le-a arătat cum trebuie să pozeze.

Preşedintele a plecat apoi la restaurantul unui hotel de cinci stele din Năvodari unde a luat cina cu soţia sa. Băsescu s-a arătat dezamăgit de gunoaiele din Mamaia.


"Mi-a plăcut aglomeraţia din Mamaia, dar nu mi-a plăcut mizeria. Dacă v-aţi uitat, când să intri pe faleza Mamaiei e murdar. Nu aş putea să simt că mă odihnesc în Mamaia, prefer să stau în Neptun. Nu-i suficient de curată faţă de câte spectacole de-astea gen Las Vegas vedem la televizor. Când ajungi în Mamaia e o oarecare decepţie", a mai spus Băsescu.

Întrebat ce staţiune preferă între Mamaia şi Neptun, Băsescu a ales Neptun.


"În Mamaia nu aş putea să simt că mă odihnesc, prefer să stau la Neptun şi dacă vreau puţină atmosferă de Mamaia să mă duc până în Mamaia, dar să stau în Neptun', a explicat preşedintele.

De asemenea, Traian Băsescu a fost întrebat unde este mai frumos, la Mamaia sau Neptun ori în Miami, spunând: "Eu încă nu am fost la Miami".


Şeful statului se află la acest sfârşit de săptămână pe litoral, unde va rămâne până duminică după-amiază.