Actualitate
Primăria Turda, la limita funcţionării
Consilierii locali au aprobat în unanimitate organigrama, numărul de posturi şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Turda, serviciile şi instituţiile publice aflate în subordinea Consiliului Local al oraşului de pe Arieş.
Potrivit şefului serviciului Resurse Umane, Carmen Kollar, la începutul anului au fost aprobate pentru Turda un număr total de 475 posturi din care 324 ocupate, iar 151 vacante.
S-a propus reorganizarea Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar (API) care are aprobate 70 de posturi din care vacante 23, prin desfiinţarea acestui serviciu şi preluarea posturilor ocupate în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi în cadrul celor două servicii ce vor trece în subordinea Consiliului Local, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) şi Serviciul Public Administrare Pieţe şi Obor.
La SVSU au fost cuprinse 14 posturi din care unul este vacant, pentru Serviciul Public Administrare Pieţe şi Obor 13 posturi şi unul vacant.
"S-a mai propus de asemenea reducerea unui număr de 58 de posturi vacante din toate structurile care fac obiectul acestor reduceri. Dintre acestea 36 sunt de la primărie şi 22 de la unităţile subordonate. Titularul postului de director executiv adjunct de la Serviciul PI va primi un alt post de conducere în structura aparatului de specialitate al primarului. De asemenea, s-a păstrat în toate structurile un număr de 95 de posturi vacante pentru poliţia locală, evidenţa populaţiei" explică şeful serviciului resurse umane de la Primăria Turda, Carmen Kollar.
Numărul maxim de posturi ajunge la 416, din care 321 sunt ocupate.
Pentru aparatul de specialitate al primarului au fost aprobate 206 posturi din care 140 sunt ocupate şi 66 vacante.