monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO: Podul Traian, din Piaţa Mihai Viteazu, s-a surpat pe o parte

Podul Traian s-a surpat pe o parte în această noapte, mai exact pe partea opusă prin care, în luna aprilie, o femeie a fost la un pas să cadă în Someş.

Podul Traian s-a surpat

Două macarale au fost transportate în zonă pentru a îndepărta partea surpată a podului. Traficul rutier a fost blocat, în jurul orei 12.00, iar circulaţia se desfăşoară numai pe o bandă.

Mihai Iliescu, prof. dr. ing. a explicat că trotuarul a cedat din cauza mai multor motive. Practic, spune acesta, în acest moment, doar o conductă de apă mai ţine fixat trotuarul. “Este un pod vechi, iar traficul, umiditatea şi greutatea sunt cauzele pentru care acest trotuar a cedat. Acum două luni am fost solicitat de Primărie să-mi spun punctul de vedere, am decis să blochez circulaţia pietonală pe ambele trotuare. Problema este acum la acea conductă, cât poate rezista. Deocamdată, pe pod este închisă circulaţia”, a declarat Mihai Iliescu.