Actualitate
Trei clujeni au lansat un site care îți face treaba de care n-ai chef
O nouă platformă online din Cluj ajută oamenii să găsească ajutor pentru sarcinile și activitățile pe care nu vor sau nu pot să le facă ei.
Teodor Olteanu, un administrator IT din Cluj-Napoca, alături de Codin Andrei (graphic designer) şi Gabriel Erdei (programator IT) au participat în luna martie la Startup Weekend Cluj și au fost premiați cu un proiect inedit pentru România: cei trei și-au propus să lanseze un site pe care se pot externaliza sarcini dintre cele mai variate contra unor sume modice.
„Sunt genul de om care face liste cu ce are de făcut/„to do list“ şi sarcinile de pe liste mereu creşteau. Atunci m-am gândit ce bine ar fi să existe un loc unde să le facă altcineva pentru tine“, declară Teodor Olteanu, cel care a ales să transforme această necesitate a lui într-o afacere, dar și într-o modalitate de a ajuta și alți oameni la îndeplinirea diferitelor task-uri sau la rotunjirea veniturilor.
De la momentul lansării și până acum, sarcinile au fost dintre cele mai variante: făcut curăţenie, pus gresie, faianţă şi tapet, reparat diverse obiecte prin casă, plimbat câini, făcut prăjituri ori rezumate într-o limbă străină, administrare de pagini Facebook sau creare de logo-uri.
Licitezi pentru sarcini, primești bani pentru îndeplinirea lor
Mecanismul este simplu: prin crearea unui cont, utilizatorul poate să posteze o sarcină sau să liciteze pentru una din sarcinile existente. În urma câștigării licitației, licitatorul se obligă să îndeplinească sarcina conform cerințelor, iar apoi ofertantul plătește pentru serviciile prestate. Astfel, doitfor.co devine o resursa utilă pentru a găsi persoane care să ducă la bun sfârșit sarcini pentru care utlizatorul nu are timp sau nu are cunoștințele necesare, dar poate și să asigure un venit celor care au nevoie. Înscrierea pe doitfor.co este gratuită pentru toți utilizatorii.
Aflat acum în versiune beta, cei trei tineri clujeni își doresc să accelereze procesul de îmbunătățire a site-ului, urmând ca până la finele anului să fie lansată versiunea finală. Printre schimbările majore care tinerii și le propun în cadrul proiectului doitfor.co se numără posibilitatea oferirii de recomandări celor care îndeplinesc un task cu succes sau posibilitatea creării unui CV pentru cei care licitează, facând astfel mai ușoară alegerea în anumite cazuri. Un alt aspect luat în considerare este extinderea în marile oraşe ale ţării, cum sunt Bucureşti, Iaşi sau Timişoara, unde există mari comunităţi de studenţi, care cu siguranță vor avea de beneficiat de pe urma existenței site-ului doitfor.co.