monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria alocă bani pentru hrana copiilor din creşe

Contribuţia părinţilor pentru hrana copiilor din municipiu care frecventează creşa va fi mai mică începând din această toamnă. Primăria Cluj-Napoca va suporta o parte din bani.

Primarul Emil Boc a anunţat astăzi că Primăria va suporta o parte din costul pe care părinţii trebuie să îl plătească pentru hrana zilnică a copiilor care frecventează creşa. În acest sens, în şedinţa de Consiliu Local de joi va fi supus votului consilierilor un proiect de hotărâre. “Dacă până acum, părinţii suportau în integralitate 7 lei pe zi pentru alocaţia de hrană, în urma hotărârii de Consiliu Local, părinţii vor suporta în funcţie de numărul de copii şi de venitul pe care îl au între 1,25 lei şi 5 lei pe zi pentru copiii pe care îi au la creşă”, a declarat Boc.

Pentru părinţii care au un singur copil şi un venit mediu lunar brut peste 700 lei, cuantumul contribuţiei va fi de 5 lei pe zi. Pentru părinţii cu doi copii şi un venit peste 700 lei se va plăti 2,5 lei pe zi, iar părinţii cu doi sau mai mulţi copii şi cu un venit între 225 şi 699 lei, se va plăti 1,25 lei pe zi.


Fondurile alocate de Primărie pentru hrana până la sfârşitul acestui an sunt de 140.000 lei pentru cei aproximativ 950 copii, iar pentru un an întreg se cifrează la 560.000 lei.

“Această prevedere se bazează pe o Hotărâre a Guvernului din 2012 cu privire la organizarea creşelor. Practic, pentru prima dată aceşti bani sunt puşi din bugetul local, suportaţi ca atare şi e vorba de sprijinul pentru familiile care sunt într-o situaţie financiară grea pentru a-şi putea ţine copiii la grădiniţă”, a conchis primarul.