Actualitate
ACCIDENT GRAV în Ungaria: Trei români au MURIT, 18 sunt răniți - IMAGINI de la locul accidentului!
Trei români au murit şi 18 au fost răniţi într-un accident produs vineri dimineaţă în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, informează MAE.
Treizeci şi trei de persoane au fost rănite, dintre care 18 grav, a declarat Zsofia Nagy, o purtătoare de cuvânt a serviciului naţional ungar de salvare.
Accidentul a implicat un camion cu numere de înmatriculare în Ungaria, trei minibuze şi cinci autoturisme cu persoane la bord.
Cauza accidentului este face obiectul unei investigaţii, potrivit MTI.
Circulaţia rutieră pe banda spre Budapesta de pe autostradă a fost închisă. Vehiculele care se îndreaptă spre capitala ungară sunt redirecţionate spre autostrăzile 4 şi 5.
Mai multe persoane rănite, inclusiv cetăţeni străini, se aflau în stare critică şi erau supuşi unor intervenţii chirurgicale, scrie MTI, fără alte precizări.
Între cele 11 persoane grav rănite se află români, bulgari, sârbi şi turci, menţionează agenţia ungare de presă.