monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Putin: Acuzaţiile privind folosirea de arme chimice de către regimul sirian, o 'absurditate totală'

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a calificat, sâmbătă, drept o 'absurditate totală' acuzaţiile privind folosirea de arme chimice de către regimul sirian şi a subliniat că, dacă Statele Unite ale Americii (SUA) lansează în mod unilateral operaţiuni militare împotriva Siriei, va fi 'extrem de trist', relatează Reuters, EFE şi AFP.

Vladimir Putin

Preşedintele rus a insistat totodată că SUA trebuie să prezinte Consiliului de Securitate al ONU dovezile sale privind folosirea de arme chimice în Siria, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, liderul de la Kremlin s-a declarat 'complet surprins' de recentul vot al Parlamentului britanic împotriva unei acţiuni în Siria.

Vladimir Putin a mai amintit în acest context că preşedintele american Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru pace şi l-a îndemnat ca, în această calitate, să se gândească la victimele pe care le-ar face un atac în Siria.

'Aş dori să mă adresez lui Obama nu ca unui coleg, nu ca unui preşedinte al SUA, nu ca unui şef de stat, ci ca unui laureat al Premiului Nobel pentru Pace: înainte de a folosi forţa în Siria trebuie luate în considerare viitoarele victime', a spus preşedintele Putin, citat de agenţiile de presă ruse.

Vladimir Putin a mai insistat că apropiatul summit G20, care are loc săptămâna viitoare la Sankt Petersburg, poate fi o 'platformă de discuţii' privind criza siriană.