monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Traian Băsescu: La mulţi ani, români, la mulţi ani, vorbitori ai limbii române

Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu îi felicită pe români de Ziua Limbii Române şi spune că în această zi este sărbătorit unul dintre cele mai importante simboluri ale identităţii noastre naţionale.

"În data de 31 august sărbătorim, începând din acest an, Ziua Limbii Române, o zi în care românii şi vorbitorii limbii române de pretutindeni cinstesc unul dintre cele mai importante simboluri ale identităţii noastre naţionale. În lume trăiesc, astăzi, în jur de 30 de milioane de vorbitori ai limbii române, iar, pentru aproape 25 de milioane dintre aceştia, româna este limba lor maternă", se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Şeful statului spune că avem datoria de a păstra şi de a cultiva limba română "ca fundament al spiritualităţii şi al culturii noastre", pentru că ea reprezintă expresia comuniunii şi a solidarităţii de destin prin care poporul îşi afirmă propria identitate în lume.

"În această zi, gândurile mele se îndreaptă spre toţi românii, dar, mai ales, spre cei care trăiesc în comunităţile din afara graniţelor ţării pentru care limba română rămâne cel mai important şi cel mai valoros element al identităţii lor naţionale. De aceea, cu acest prilej, doresc să le transmit toată susţinerea şi aprecierea mea pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile şi în comunităţile lor limba română chiar, uneori, cu preţul înfruntării multor greutăţi şi ostilităţi. (... ) La mulţi ani, români, la mulţi ani, vorbitori ai limbii române", încheie preşedintele mesajul adresat românilor.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la 19 februarie 2013 un proiect de lege prin care data de 31 august a fost instituită ca 'Zi a Limbii Române'. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie.

Legea prevede că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autorităţile publice din România şi de reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, 'prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific consacrate istoriei limbii române'.

 

Etichete: traian basescu