monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trei hoți de motorină au fost prinși. Vezi cum operau!

Trei hoți de motorină au fost prinși

Poliţiştii Huedin au dispus începerea urmăririi penale faţă de trei tineri care sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii i-au prins vineri pe M. PAVEL, de 25 ani, din comuna Cuzdrioara, judetul Cluj, S. LASZLO, de 28 ani şi K. EUGEN, de 25 ani, ambii din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud, care au furat 120 litri de combustibil (motorină), din rezervorul unui autotractor TIR, care staţiona în  parcarea de pe partea dreaptă a DN 1 E 60, la km. 546+300 m.

Cei trei suspecţi au părăsit locul faptei cu două autoturisme, fiind declanşată urmărirea lor.


Unul dintre autoturisme a fost identificat de poliţişti în oraşul Huedin, fiind abandonat de hoți, celălalt a fost oprit în trafic pe raza comunei Căpuşu-Mare, iar cei trei ocupanţi au fost legitimaţi şi conduşi la sediul Poliţiei oraşului Huedin, pentru cercetări.

Poliţiştii au extins cercetările, cei trei fiind suspectaţi că ar mai fi comis 7 astfel de fapte.


Suspecţii au fost prezentaţi Judecătoriei Huedin, instanţa emiţând pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 zile.