monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cauţiune de 30.000 de lei pentru eliberarea lui Alexandru Uioreanu. Episcopul Vasile Someşanul a luat parte la proces

Curtea de Apel Cluj a stabilit, vineri, la 30.000 de lei valoarea cauţiunii pentru eliberarea lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, care a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru trafic de droguri. La proces a asistat și episcopul Vasile Șomeșanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, care a stat în sală fără a spune nimic, o practică nemaiîntâlnită în sălile de judecată.

La Curtea de Apel Cluj a avut loc, vineri, primul termen în apelul înaintat de procurorii DIICOT, dar şi de Alexandru Uioreanu, la decizia Tribunalului Cluj, care l-a condamnat pe fiul preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.

Avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Alexandru Uioreanu, a declarat că a cerut eliberarea clientului său pe cauţiune.


"Am formulat o cerere de eliberare provizorie pe cauţiune. Instanţa a stabilit valoarea cauţiunii la 30.000 de lei, urmând ca banii să fie depuşi până în 10 septembrie, iar ulterior instanţa se va pronunţa asupra cererii. Noi vom depune această sumă pentru cauţiune”, a declarat Tiberiu Ban, citat de Mediafax.

Următorul termen în dosar va avea loc la Curtea de Apel Cluj în 13 septembrie.


Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.

Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".


În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.


Alexandru Uioreanu, elev la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică, avea situaţia neîncheiată la cinci materii din cauza absenţelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.

În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, dosarul său fiind judecat de Tribunalul Cluj.


Alături de Alexandru Uioreanu au mai fost trimişi în judecată Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition şi Norbert Borşan, pentru aceleaşi infracţiuni.

În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.

Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj.

Curtea de Apel Cluj a dispus, în 12 iulie, înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive. Decizia Curţii de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanţa supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă atunci în executare.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, declara că instanţa a admis o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Cluj-Napoca, de înlocuire a interdicţiei de părăsire a ţării dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive pentru 20 de zile.

Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, declara la acea vreme, că solicitarea poliţiştilor Secţiei III a fost înaintată după ce, în 10 aprilie, Alexandru Uioreanu s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpaţii în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute de eliberarea din arest preventiv.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Alexandru Uioreanu şi au dispus înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu cea a arestării preventive, cerută de anchetatori după ce fiul preşedintelui CJ Cluj s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpaţii din dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute la eliberarea lui din arest.

Recursul lui Alexandru Uioreanu la decizia Curţii de Apel Cluj de arestare preventivă a fost judecat în 24 iulie de instanţa supremă, Uioreanu fiind citat cu mandat de aducere.

Decizia instanţei supreme este definitivă, astfel că Alexandru Uioreanu a ajuns din nou în arest.