monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-au stabilit firmele care vor furniza laptele şi cornul în şcolile din judeţul Cluj

Consiliul Judeţean Cluj a găzduit, miercuri, procedura de negociere în vederea furnizării produselor lactate şi de panificaţie pentru cei 57.440 elevi din clasele I-VIII (inclusiv clasa pregătitoare) şi preşcolari din grădiniţele cu program normal de 4 ore din învăţământul de stat şi privat clujean.

sursa foto:oradeapress.ro

În vederea participării la procedura care viza produsele lactate au fost trimise invitaţii mai multor societăţi comerciale de profil, fiind depusă însă o singură ofertă din partea S.C. Dorna S.A.. Aceasta a oferit preţul de 0,66 lei/zi /copil, fără TVA, în urma negocierii preţul fiind de 0,65 lei/zi/copil, fără TVA.

Totodată, în cazul produselor de panificaţie, în urma invitaţiilor transmise în vederea participării la negociere au fost depuse trei oferte din partea S.C. Vel Pitar S.A., S.C. Coremi Inter şi S.C. Media Pop. Preţul de pornire a negocierii a fost de 0,28 lei/zi/copil fără TVA. În urma negocierii, firma S.C. Coremi Inter a oferit preţul cel mai mic, respectiv 0,21 lei/zi/copil.


“În acest fel, firmele S.C. Dorna S.A şi S.C. Coremi Inter vor oferi produse de panificaţie şi lactate pentru nu mai puţin de 57 440 de elevi şi preşcolari din unităţile de învăţământ preuniversitar sau preşcolar, de stat sau private, de pe întreg teritoriul judeţului Cluj, până la încheierea acordului cadru pentru următorii patru ani”, au precizat reprezentanţii CJ Cluj.