monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şeful RMGC: Licenţa de exploatare a proiectului de la Roşia Montană este secretă pentru că aşa prevede legea românească

Dragoş Tănase, directorul general al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a declarat, sâmbătă seara, la Antena 3, că licenţa de exploatare a proiectului de la Roşia Montană este secretă pentru că aşa prevede legea românească, iar noi nu vrem să încălcăm legea.

Dragoş Tănase, directorul general al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Sursă foto: www.alba24.ro

”Documentul (licenţa de exploatare, n.r.) este secret pentru că aşa prevede legea românească, adică toate licenţele de exploatare sunt secrete. Roşia Montană nu are un tratament special, ci noi ne încadrăm într-un cadru legal. Noi am făcut publice toate informaţiile relevante din contract. Nu suntem dispuşi să încălcăm legea românească. Această licenţă se referă la conţinutul geologic al zăcământului de la Roşia Montană. Am investit în acest program zeci de milioane de dolari”, a afirmat Tănase.

Potrivit oficialului RMGC, construcţia minei de la Roşia Montană va avea un impact pozitiv asupra mediului încă de la început.

”Pe lângă mina pe care o construim la Roşia Montană, noi preluăm şi obligaţiile de mediu, în sensul că ne asumăm să reabilităm mediul, nu la finalul exploatării, ci de la începutul exploatării. Construcţia minei va avea un impact pozitiv asupra mediului încă de la început. Aceste ape acide vor dispărea de la Roşia Montană imediat cum noi terminăm construcţia minei. Vom planta copaci, vom planta o mie de hectare de pădure înainte de a începe operaţiunile miniere, iar în operaţiuni de 20 de ani vom defrişa 250 de hectare. Pe lângă locurile de muncă de la exploatarea minieră, vom angaja alte câteva sute de oameni în programe colaterale”, a explicat directorul RMGC.

Guvernul a adoptat, în data de 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Roşia Montană.