Actualitate
Clujul pe Wikileaks
O serie de telegrame diplomatice apărute pe celebrul site Wikileaks fac referire la Cluj, sau la persoane care au legătură cu judeţul, cele mai importante fiind cele legate de suspendarea preşedintelui Băsescu în 2007 şi de presiunile exercitate de guvernul american pentru plata facturilor către compania Bechtel, antreprenorul lucrărilor la Autostrada Transilvania.
Astfel, conform unei telegrame apărute pe Wikileaks, jurnalistul Bogdan Chireac, fost redactor-şef la cotidianul Gândul, ar fi declarat într-o întâlnire cu reprezentanţii ambasadei Statelor Unite la Bucureşti despre „problemele cu băutura a preşedintelui Băsescu”, dar şi despre faptul că sociologul clujean Vasile Dâncu ar fi fost în spatele demiterii preşedintelui în 2007.
În telegrama din 2007, intitulata “The genie is out of the bottle” (Duhul a ieşit din sticlă n.r.), clasificată “Confidenţial”, oficialii americani relatează o întâlnire cu Bogdan Chirieac, pe care îl descriu drept comentator TV, redactor-şef al cotidianului Gândul şi un apropiat al lui Mircea Geoana. Bogdan Chirieac le-a spus oficialilor americani ca planul de suspendare al preşedintelui Băsescu a fost gândit şi conceput de “grupul de la Cluj”. Mai mult, potrivit Hotnews.ro, Chirieac îl descrie pe Mircea Geoana şi planul de suspendare al preşedintelui Băsescu. “Chirieac, un apropiat al lui Geoana şi a altor membri ai PSD, a vorbit în termeni pozitivi de rolul important a lui Geoană subliniind că, în sfârşit, liderul PSD şi-a intrat în ritm ca figura politica şi comunicator. “Se comportă aşa cum ar trebui, ca liderul adevăratei opoziţii”, a spus Chireac.
De asemenea, potrivit publicaţiei hotnews.ro, jurnalistul a pretins că forţa motrice din PSD pentru suspendarea preşedintelui este reprezentată de “Grupul de la Cluj”, o grupare importantă din PSD condusă de Ioan Rus, cel care l-a ajutat pe Geoana în 2006 să devină preşedintele partidului. L-a nominalizat pe aliatul lui Rus, strategul Vasile Dâncu, drept “creierul” din spatele operaţiunii de suspendare a preşedintelui mai degrabă decât fostul preşedinte Iliescu şi consilierul său politic Hrebenciuc. Dâncu este considerat inspiraţia din spatele rebranduirii lui Geoana într-un acerb şi intransigent critic al lui Băsescu.
Contactat de monitorul, Vasile Dâncu a declarat, amuzat de situaţie, că “Grupul de la Cluj” a susţinut inoportună suspendarea preşedintelui, afirmând că de multe ori “ziariştii spun lucruri trăznite”.