monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Propunere haioasă: Un clujean cere primăriei două statui

Un clujean cere primăriei două statui

Bolda Radu Mugurel, preşedintele unei asociaţii de proprietari din Cluj-Napoca cere primăriei două statui, pentru înfrumuseţarea spaţiului verde din faţa blocului. Propunerea trăznită a clujeanului nu a primit încă un răspuns de la reprezentanţii municipalităţii.

“Sunt preşedinte al asociaţiei de proprietari Gârbău 6/K6,  prin prezenta aş dori dacă există posibilitatea de a mă sprijini din partea dvs., pentru a obţine 2 statui nu contează forma,dimensiuni,poeti,etc., pentru a îl repune în spaţiul verde care este îngrijit de noi şi este tot al primăriei, pentru a înfrumuseţa zona, oricum toate statuile din cimitirul militar sau unde sunt depozitate se deteriorează şi nu sunt văzute de nimeni, primindule avem ocazia de a le întreţine şi a fii văzute zilnic de sute de oameni, spatiul verde este foarte mare, închis cu gard viu şi acoperit doar de iarbă. Vă rugăm dezvoltaţi aceasta idee /cerinţă, având o influenţă pozitivă asupra oamenilor, decât un spaţiu gol fără nici o logică, mai bine unul înzestrat cu un poet de care să avem grijă şi nu uitat într-un depozit sau cimitir deteriorându-se continuu.Vă mulţumesc aştept un răspuns din partea Dvs.”, spune clujeanul.