monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consilierii PNL: Reducerea amenzilor pentru parcări neregulamentare va duce la creșterea numărului mașinilor care ocupă trotuarele

Proiectul privind oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public, aflat în dezbatere publică până la sfârșitul lunii, stârnește deja controverse.

Consilierii locali PNL îl acuză pe primarul Emil Boc că a propus modificarea regulamentului privind parcările neregulamentare pe domeniul public fără să rezolve de fapt ceea ce era mult mai important: lipsa locurilor de parcare.  “Această măsură este una populistă deoarece Primăria nu acționează asupra cauzei ci asupra efectului. Acum problema reală nu o reprezintă modul cum parchează șoferii ci lipsa locurilor de parcare. Faptul că este în dezbatere reducerea amenzilor va stimula parcarea neregulamentară pe trotuare și în fața instituțiilor publice. Haosul va fi mult mai mare decât cel de până acum”, a explicat Ioana Borza, consilier local PNL.

Ovidiu Florian, consilier local PNL a precizat că nu este normală aplicarea unor amenzi diferite pentru persoane fizice și juridice așa cum se prevede în proiectul aflat în dezbatere publică. „În acest proiect aflat în dezbatere se face o discriminare între amenzile pentru persoanele fizice și juridice. Acest lucru înseamnă o lașitate deoarece sancțiunea nu i se aplică șoferului ci firmei care va găsi mijloace juridice pentru a recupera sumele imputate de Primărie pentru abaterea angajatului. Ar fi corect ca amenda să se adreseze direct persoanei care a săvârșit abaterea. Potrivit proiectului, se amendează atât firma cât și șoferul”, a spus Ovidiu Florian.