monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bilanţul victimelor cutremurului din Pakistan a ajuns la 173 de morţi

Cutremurul puternic care a afectat marţi o regiune săracă şi izolată în Pakistan, în care încercau să ajungă miercuri echipe de intervenţie, s-a soldat cu cel puţin 173 de morţi şi sute de răniţi, potrivit unui nou bilanţ provizoriu.

 90% dintre casele din district au fost distruse - Sursa foto: telegraph.co.uk

Cutremurul cu magnitudinea 7,7, care a avut loc în apropiere de oraşul Awaran, în provincia Balucistan (sud-vest), a distrus numeroase case şi a fost resimţit până în India şi Iranul.

Directorul Agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din provincie Abdul Latif Kakar a declarat pentru AFP că bilanţul a crescut în cursul nopţii de marţi spre miercuri de la 46 la 173 de morţi. Peste 300 de persoane au fost rănite.


Un oficial de rang înalt din provincie, Abdul Rasheed Baluch, a confirmat numărul victimelor, afirmând că se aşteaptă la creşterea bilanţului, după sosirea salvatorilor în zona sinistrată.

"Aproximativ 90% dintre casele din district au fost distruse. Aproape toate casele făcute din (cărămidă uscată de) pământ s-au prăbuşit", a declarat el pentru AFP, scrie Mediafax.


Balucistanul este provincia cea mai mare, cea mai puţin populată şi cea mai săracă din Pakistan, dar bogată în resurse ca hidrocarburi şi minereuri.

Această provincie este devastată de violenţe împotriva minorităţii musulmane şiite, atacuri ale talibanilor şi lupte între rebeli secesionişti din cadrul Armatei de eliberare a Balucistanului şi forţe guvernamentale.