monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bendeac, ÎNCĂ un atac la adresa lui Arşinel

Transplantul de rinichi al lui Alexandru Arşinel a stârnit furia lui Mihai Bendeac. Acesta din urmă l-a atacat pe Arşinel, prin intermediul unei scrisori deschise, în care îl acuză pentru felul în care a reuşit să obţină transplantul de rinichi necesar, susţinând că «a furat o viaţă».

sursa foto: agentiadepresamondena.com

"Eu ridic o singură întrebare. Există, în România, din păcate, oameni care vor să-şi vândă un rinichi pentru bani. În mod evident, copiii şi tinerii care se află pe lista de aşteptare nu au 20-30-40 de mii de euro ca să plătească un cetăţean dintr-o comună care îşi dă rinichiul ca să bea, mai apoi, la birt, banii. DE CE NU ŞI-A VÂNDUT DOMNUL ARŞINEL VILA DE LA MARE CA SĂ-ŞI CUMPERE RINICHI? SAU DE CE NU ŞI-A CUMPĂRAT DIN BANII STRÂNŞI DIN JDE MII DE SUSE PRIN ISRAEL, CANADA etc? În schimb, în urmă cu vreo două luni, se plângea că l-au sunat unii să-l păcălească. I-au spus că fiul său ar fi călcat pe cineva pe trecerea de pietoni şi cereau bani ca să nu meargă la poliţie. Arşinel declara atunci că “era cât pe-aci” să plătească. Pentru aia avea bani…O zi buna tuturor!" SUBIECT ÎNCHIS.», a scris Mihai Bendeac pe Facebook.

Actorul Alexandru Arşinel, care la sfârşitul lunii august a fost supus unui transplant renal şi externat în 12 septembrie, a revenit după câteva zile, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, pentru a fi supus mai multe investigaţii medicale, după ce starea de sănătate i s-a deteriorat. Şeful ICUTR, Mihai Lucan, declara după transplantul efectuat la finalul lunii trecute, că Alexandru Arşinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat după ce a pierdut la jocuri de noroc.


Alexandru Arşinel a povestit, la Realitatea TV, detalii despre cum a ajuns să i se facă transplant de rinichi, însă a ajuns din nou la spital, la o lună după operaţie.

"Am avut şansa ca în urmă cu câteva săptămâni să ies de sub mâna profesorului Lucan, restabilit cu analizele de aproape ce înseamnă normal. Acasă, am avut o perioadă bună când luat contact cu aceste comentarii care mi-au produs un şoc psihic. Eu făceam analizele la spitalul Davila şi faptul că au sărit deodată de la jumătatea în plus, m-au trimis de urgenţă la Cluj şi astăzi sunt pus la punct analizele ar urma şi un consult general. Am făcut control cardiac, unul de metabolism, urmând ca în perioada următoare, domnul profesor s-a adresat unor specialişti din Italia şi Gemania, să vină să îmi facă analize psihice şi să vadă ce măsuri de alinare se pot efectua", a spus maestrul Arşinel. Actorul s-a declarat deranjat de atitudinea celor care au i-au întors spatele după transplantul de rinichi, maestrul menţionând că are probleme chiar din tinereţe.


Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta", Emanuel Ungureanu, a depus, vineri, la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, o plângere penală faţă de Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT) pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, solicitând justiţiei să lămurească dacă s-au respectat regulile şi criteriile de transplant de rinichi în cazul actorului Alexandru Arşinel.