monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Află cine va cânta la prima ediţie a galei YouTube Music Awards

Cântăreaţa pop Lady Gaga, rapperul Eminem şi trupa rock Arcade Fire vor cânta la ediţia inaugurală a galei de decernare a premiilor acordate de site-ul YouTube - YouTube Music Awards 2013 - care va avea loc pe 3 noiembrie la New York.

Acest site de partajare de fişiere va transmite evenimentul de la New York prin intermediul unui streaming video. Gala YouTube Music Awards recompensează atât artişti celebri, cât şi muzicieni cunoscuţi mai mult pe acest site, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax.

Rockeri din Coreea de Sud, Rusia, Marea Britanie şi Brazilia vor cânta pe durata unui show de 90 de minute, care va fi filmat live dintr-un depozit uriaş, fără public.


Cineastul Spike Jonze, directorul de creaţie al galei YouTube Music Awards, a declarat pentru Los Angeles Times: "În loc să avem trupe care cântă pe scenă pentru un anumit public, vom avea un depozit uriaş, în care vor fi instalate mai multe seturi de instrumente muzicale şi vom încerca să facem videoclipuri muzicale live toată noaptea. Ideea noastră a fost aceasta: hai să aducem împreună un grup de artişti interesanţi şi să petrecem împreună o noapte cu scopul de a crea împreună muzică".

Danielle Tiedt, vicepreşedintele diviziei de marketing şi publicitate a site-ului YouTube, a declarat: "Aceasta este şansa noastră de a sărbători pe acei artişti şi pe acele cântece care au devenit hituri pe YouTube în ultimul an".


Nominalizările pentru prima gală YouTube Music Awards vor fi anunţate pe 17 octombrie.

Etichete: eminem lady gaga