monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO - "Prinţesa Diana", din 11 octombrie, în cinematografele din România

Filmul "Prinţesa Diana", care prezintă viaţa prinţesei Diana şi o are în rolul principal pe Naomi Watts, va putea fi vizionat în cinematografele din România începând din 11 octombrie, fiind distribuit de MediaPro Distribution.

Filmul

Filmul, regizat de Oliver Hirschbiegel, prezintă ultimii doi ani din viaţa prinţesei şi descrie felul în care aceasta a reuşit să îşi găsească fericirea în viaţa personală, după divorţul de prinţul Charles, şi să devină una dintre cele mai renumite activiste din lume în domeniul programelor umanitare.

Potrivit acestui film, prinţesa Diana şi medicul Hasnat Khan s-au cunoscut pe 1 septembrie 1995, prin intermediul lui Oonagh Toffolo, un prieten al prinţesei, la Royal Brompton Hospital din Londra. Despărţită oficial de prinţul Charles încă din decembrie 1992, Diana a avut parte de câteva aventuri amoroase dezamăgitoare. În momentul în care începea să se întrebe ce urma să facă cu viaţa ei, Diana începe să ţină tot mai mult la acest chirurg pakistanez şi, pentru o dată, reuşeşte să păstreze secretul despre noua ei relaţie.


Pe 6 septembrie 1997, un bărbat ascuns în spatele unor ochelari cu lentile negre asistă la înmormântarea prinţesei Diana. Puţini oameni l-au recunoscut pe Hasnat Khan. Într-o epocă în care tabloidele scriau că Diana se pregătea să se căsătorească cu Dodi Al-Fayed, puţini erau aceia care ştiau că, puţin înainte de tragicul accident de automobil de la Paris, prinţesa încercase să reia legătura cu Hasnat pentru a-l convinge să se întoarcă la ea.

Diana, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi iubitul ei Dodi Al-Fayed, fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, precum şi şoferul lor, Henri Paul, au murit într-un accident de automobil care a avut loc pe 31 august 1997, în tunelul de sub podul Alma din Paris.