monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Papa Francisc, despre TRAGEDIA de la LAMPEDUS: Astăzi este o zi a plângerii

Papa Francisc a declarat la Assisi (centru), că "astăzi (vineri) este o zi a plângerii", o zi declarată de doliu în Italia în urma tragediei de la Lampedusa.

Papa Francisc, despre TRAGEDIA de la LAMPEDUS: Astăzi este o zi a plângerii

Foarte emoţionat, Papa a denunţat "indiferenţa faţă de cei care fug de sclavie şi foamete în căutarea libertăţii şi îşi găsesc moartea ca ieri (joi), la Lampedusa", scrie Mediafax.

Peste 100 de persoane, originare din Eritreea şi Somalia, au murit, iar alte aproximativ 200 sunt date dispărute în urma naufragierii, joi, în largul coastelor acestei mici insule de la sud de Sicilia, a unei ambarcaţiuni la bordul căreia se aflau 450-500 de persoane.


Papa, punând deoparte textul discursului oficial, i-a îndemnat pe creştini să urmeze modelul sărăciei iniţiat de Sfântul Francisc, pe al cărui nume îl poartă ca Papă şi care este sărbătorit vineri în toată Italia, al cărei patron este.

El a îndemnat totodată la combaterea "lumescului, o lepră, un cancer al societăţii, care ucide persoana, care ucide Biserica".


"Creştinismul fără cruce, fără Isus, fără lepădarea de cele lumeşti, este ca un produs de patiserie, ca o tartă frumoasă. Pericolul lumescului este un pericol foarte mare", a subliniat Suvernaul Pontif.

Francisc rămâne vineri la Assisi, în cadrul unei vizite pastorale cu o puternică valoare simbolică, ce urmează să îi permită Papei argentinian să îşi exprime ideile despre dorinţa sa referitoare la renunţarea la cele lumeşti în Biserică.


În prima etapă a vizitei, la un institut catolic de îngrijiri, Institutul Serafico, Papa a salutat aproximativ 80 de persoane cu dizabilităţi fizice şi mentale în parte, a stat de vorbă cu ele, le-a îmbrăţişat.

"Rănile au nevoie să fie ascultate şi recunoscute, Isus este prezent şi ascuns" în aceşti tineri cu dizabilităţi, a spus el.