Actualitate
La un an şi jumătate de la anunţarea proiectului, parkingul Haşdeu ajunge în Consiliul Local
Parkingul Haşdeu va avea o capacitate de 300 de locuri, iar valoarea lucrărilor a fost estimată la aproximativ 16 milioane lei. În momentul de faţă, în complexul Haşdeu sunt 76 locuri de parcare pentru cei 5.200 de studenţi cazaţi în cămine.
La un an şi jumătate de la semnarea protocolului de colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca pentru construirea unui parking în complexul Haşdeu, Primăria mai face un pas pentru realizarea acestei investiţii. În şedinţa de Consiliu Local de joi va fi supus votului consilierilor locali, proiectul de hotărâre privind aprobarea planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru parkingul Haşdeu care va fi ridicat pe strada Păstorului nr. 67 – 69.
Potrivit documentului, amplasarea pe parcelă a construcţiei respectă prevederile regulamentului de urbanism al PUG în ceea ce priveşte funcţiunea zonei, distanţa faţă de limitele celorlalte construcţii şi alte aspecte. În proiectul de hotărâre se mai menţionează faptul că va fi creat acces auto şi pietonal din strada Păstorului. Terenul pe care va fi construit parkingul se află în proprietatea statului român, administrat de UBB.
Conform protocolului de colaborare, finanţarea investiţiei va fi realizată din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.
Conform etapelor necesare în derularea unor proiecte de acest gen, după aprobarea PUD-ului va urma procedura de selecţie a executantului lucrărilor.
Protocolul cu UBB semnat în aprilie 2012
Protocolul de colaborare între Primărie şi UBB a fost semnat în aprilie 2012 între primarul interimar de atunci, Radu Moisin şi conducerea universităţii. Atunci, Moisin estima că lucrările ar putea demara în toamna lui 2012 sau începutul lui 2013, însă termenul vehiculat atunci a fost devansat cu mai bine de un an. Protocolul de colaborare a suferit modificări şi a trecut anul trecut prin Consiliul Local de două ori. Ulterior, în martie 2013, la şapte luni de la semnarea protocolului a fost atribuit contractul pentru realizarea PUD-ului, studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi a caietelor de sarcini pentru construirea parkingului.
Parkingul ar urma să aibă 300 de locuri, iar valoarea lucrărilor a fost estimată la 16 milioane lei.