Actualitate
Grecia vrea bunurile nerevendicate ale morţilor
Autorităţile elene au anunţat o măsură, la prima vedere cât se poate de inedită, de a aduna bani la buget. Astfel, în condiţiile în care Grecia se confruntă cu o colectare deficitară a taxelor, executivul analizează un proiect de lege pentru confiscarea activelor nerevendicate ale persoanelor decedate, care ar putea genera venituri de 4 miliarde euro.
Guvernul de la Atena încearcă să identifice reduceri suplimentare de cheltuieli şi venituri din taxe în valoare de 22 de miliarde de euro pentru următorii trei ani, înaintea unei vizite a reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional la începutul săptămânii viitoare, pentru a se conforma condiţiilor prevăzute în pachetul de ajutor financiar în valoare de 110 miliarde de euro primit de la Fond şi Uniunea Europeană, potrivit Mediafax. „Colectarea de taxe nu merge cum ar trebui, iar guvernul, pe lângă eforturile în această direcţie, va analiza alte modalităţi de a acoperi deficitul. Obţinerea de fonduri din moşteniri nerevendicate şi conturi ale persoanelor decedate de mult timp se află printre măsurile analizate. O taxă pe băuturile răcoritoare este, de asemenea, luată în calcul foarte serios. Activele nerevendicate ale decedaţilor, din care unele blocate de câţiva ani în proceduri juridice, ar putea aduce statului venituri de circa patru miliarde de euro”, a declarat un reprezentant al Executivului elen.