monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şeful Poliţiei din Dej, urmărit penal de DNA Cluj: s-a implicat în afaceri prin folosirea abuzivă a funcţiei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au început urmărirea penală faţă de Aurel Mureşan, ofițer de poliție judiciară şi șef al Poliţiei municipiului Dej, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Mureşan Aurel Alexandru s-a implicat în mod constant, atât direct, cât şi prin intermediari, în activitatea comercială a mai multor societăţi, de a căror administrare se ocupă în fapt, atât prin derularea activităţilor curente, cât şi prin protejarea intereselor acelor societăți prin folosirea abuzivă a funcţiei ocupate.

"Astfel, în cursul anului 2008, societatea deținută de învinuit prin intermediar a încheiat cu primăria unei comune învecinate municipiului Dej un contract având ca obiect servicii de salubrizare menajeră. Deşi societatea nu a respectat obligaţiile contractuale, datorită intervenţiilor făcute de învinuitul Mureşan Aurel Alexandru, colaborarea dintre cele două părţi a fost menţinută și în anul 2010, prin încheierea unui nou contract. Datele cauzei relevă că similar, urmare a intervenţiilor învinuitului, au fost încheiate contracte de prestare a serviciilor de salubrizare şi cu primăriile altor opt comune învecinate", se arată într-un comunicat de presă al DNA Cluj.


De asemenea, în cadrul unei alte societăţi pe care o deține prin intermediari, şeful Poliţiei din Dej a înfiinţat şi dezvoltat o fermă de animale la care se ocupă zilnic de activităţile fermei, angajări de personal, plata salariilor, reparaţii utilaje, achiziţii şi vânzări. "Pentru a obţine avantaje materiale pentru societatea respectivă, învinuitul foloseşte inclusiv instituţia pe care o conduce, punând presiune asupra unor persoane prin deschiderea de dosare penale pe numele acestora", mai arată procurorii clujeni.

La o altă societate pe care o deține prin intermediar, având ca obiect de activitate exploatarea a două lacuri de pescuit sportiv, învinuitul se ocupă de activităţi de administrare nemijlocită, cum ar fi: angajare personal, plăţi salarii, comenzi marfă, achiziţii de peşte pentru popularea lacurilor, încasări.


Învinuitului Mureşan Aurel Alexandru i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.

Procurorii DNA Cluj au făcut, marţi, percheziţii la sediul Poliţiei Dej şi la locuinţele unor poliţişti, afirmă surse din rândul anchetatorilor, care spun că şeful Poliţiei Dej, Aurel Mureşan, este audiat în acest dosar, fiind cercetat, alături de alţi angajaţi, pentru fapte de corupţie. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că procurorii DNA Cluj au făcut percheziţii, atât la sediul Poliţiei Dej, cât şi la locuinţele unor poliţişti, într-un dosar în care este începută urmărirea penală pentru fapte de corupţie, dar nu au fost făcute deocamdată reţineri. Sursele citate au adăugat că şeful Poliţiei Dej, Aurel Mureşan, este audiat de procurorii DNA – Serviciul teritorial Cluj, fiind cercetat în acest dosar alături de alţi angajaţi.


La audieri, Mureşan nu a recunoscut aceste fapte. “Am fost chemat la audieri în legătură cu nişte dosare care se află în lucru la Poliţie municipiului Dej. Este vorba de probleme de serviciu. Vă rog să mă lăsaţi, sunt probleme de serviciu pe care nu le pot discuta”, a spus, marţi, Mureşan la ieşirea de la DNA.