Actualitate
Peste 40.000 de pelerini la moaştele Sfintei Parascheva
Peste 40.000 de pelerini aşteaptă la coadă, sâmbătă dimineaţă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Simeon, rândul credincioşilor întinzându-se pe o lungime de aproximativ trei kilometri.
Maiorul Marius Ţăranu de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău a declarat că la ora 10.00 peste 40.000 de pelerini aşteptau la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva şi cele ale Sfântului Simeon, depusă într-un baldachin pe esplanada Catedralei Mitropolitane.
Potrivit jandarmilor, rândul pelerinilor se întinde pe o lungime de trei kilometri. "Pe tot parcursul nopţii au continuat să vină oameni la Iaşi, iar de dimineaţă numărul acestora este în creştere. Capătul rândului se află la strada Splai Bahlui”, a afirmat maiorul Marius Ţăranu. Conform reprezentanţilor Jandarmeriei, timpul de aşteptare la rând pentru a atinge sfintele moaşte este de aproape 20 de ore. "De vineri dimineaţă, când moaştele au fost scoase din Catedrală, au fost 200 de situaţii în care pelerinii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Sunt în general oameni în vârstă, care, pe fondul oboselii, au avut probleme de sănătate. Au intervenit cei de la ambulanţă şi de la echipajul SMURD, care staţionează în zona Mitropoliei", a mai precizat reprezentantul Jandarmeriei. El a mai spus că 13 persoane au fost amendate pentru tulburarea liniştii publicii.
Peste 1.200 de poliţişti şi jandarmi asigură ordinea publică în perioada pelerinajului religios de la Iaşi, unde sunt aşteptaţi peste 250.000 de pelerini din întreaga ţară.
Cel mai important moment al pelerinajului de la Iaşi va avea loc luni, când este programată Sfânta Liturghie. Slujba se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare, şi nu în curtea instuţiei, ca în anii trecuţi.