monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Cursa Otopeni-Cluj, întoarsă din drum din cauza unor probleme tehnice. Pasagerii încă așteaptă îmbarcarea

O aeronavă Tarom, care efectua un zbor pe ruta Bucureşti-Cluj, a fost întoarsă pe Aeroportul "Henri Coandă" din cauza unor probleme tehnice

Cursa Tarom Otopeni-Cluj, întoarsă din drum datorită unor probleme tehnice

UPDATE: Potrivit biroului de informații al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, pasagerii care ar fi trebuit să ajungă în această dimineață la Cluj-Napoca, se află în aeroportul Henri Coandă și așteaptă îmbarcarea. "Nu a fost trimis al avion și încă nu a decolat cursa respectivă", a declarat biroul de informații al Aeroportului Cluj, pentru Monitorul de Cluj.

O cursă Tarom Bucureşti - Cluj-Napoca a revenit, luni dimineaţă, pe Aeroportul "Henri Coandă", după aproximativ 13 minute de la decolare, din cauza unor probleme tehnice.


Purtătorul de cuvânt al Aeroportului "Henri Coandă" Bucureşti, Valentin Iordache, a declarat pentru Mediafax că aeronava Tarom a decolat la ora 7.40, cu destinaţia Cluj-Napoca, iar după aproximativ 13 minute s-a întors din drum, din primele informaţii fiind vorba de probleme tehnice.

Pasagerii au fost debarcaţi şi aşteaptă decizia reprezentanţilor companiei Tarom în legătură cu continuarea călătoriei.