monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Brigitte Bardot către Traian Băsescu: "Câinii plătesc cu viaţa o gestionare coruptă. Unde sunt banii primiţi de la Comisia Europeană?"

Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot. Sursă foto: www.telegraph.co.uk

Brigitte Bardot i-a adresat joi "preşedintelui nefericitei Românii" Traian Băsescu o scrisoare deschisă în care îl întreabă "unde sunt sumele primite de la Comisia Europeană (CE) pentru vaccinarea câinilor împotriva turbării" şi unde sunt "3,42 de milioane de câini aparent vaccinaţi".

Fosta actriţă i-a adresat această scrisoare lui Băsescu la două zile după ce postul France 2 a difuzat un reportaj înregistrat la Bucureşti, unde s-ar afla aproximativ 60.000 de câini vagabonzi, după ce Curtea Constituţională (CC) a autorizat eutanasierea câinilor fără stăpân, Bardot continuându-şi astfel lupta împotriva masacrării acestor animale, potrivit Mediafax.

"Îmi este greu să vă adresez formule protocolare, atât de depărtată este guvernarea dumneavoastră de cea a marilor oameni politici", îi reproşează Bardot lui Băsescu în primele rânduri ale scrisorii, invocând reportajul France 2 difuzat pe 15 octombrie. "Francezii sunt indignaţi de aceste măsuri complet aberante, în contextul în care mulţi dintre aceşti câini nu doar că sunt sterilizaţi de către asociaţii, dar ei se află sub protecţia comunităţii, care-i hrăneşte de ani de zile", denunţă fosta actriţă prin intermdiul fundaţiei sale.


"Câinii plătesc cu viaţa o gestionare coruptă", denunţă Bardot, care întreabă, în această scrisoare adresată preşedintelui României, despre utilizarea fondurilor europene destinate vaccinării animalelor. "Unde sunt banii primiţi de la Comisia Europeană (CE) destinaţi vaccinării câinilor în lupta împotriva turbării? Unde sunt aceşti 3,42 de milioane de câini care au fost aparent vanccinaţi în 2011 cu fonduri UE? Cei pe care îi capturaţi sunt dintre ei?", scrie fosta actriţă.

Fundaţia Brigitte Bardot a lansat în urmă cu mai mulţi ani un program de sterilizare, într-o încercare se soluţionare a acestei probleme a câinilor vagabonzi în România, însă acesta a fost "zădărnicit", deplânge ea


"Mai mult de un câine prins cu lasoul pentru a fi dus fără menajamente la moarte vă va bântui conştiinţa", îi spune Bardot lui Băsescu.

În finalul scrisorii, fosta actriţă afirmă că anterior avea o "amintire plăcută despre România", dar că "în prezent o compar cu iadul".