monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PREMIERĂ la Cluj: expoziţie de fluturi vii la Muzeul de Zoologie

Muzeul de Zoologie al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj în colaborare cu Greenworks C.M. organizează în perioada 18 octombrie – 30 noiembrie 2013, în premieră la Cluj, Fluturarium - o expoziţie în care vizitatorii vor putea admira fluturi tropicali vii.

Expozitie de fluturi vii

Expoziţia oferă posibilitatea vizitatorilor de a vedea fluturii şi în stadiul de pupă din care, după câteva zile, în funcţie de specie, ies fluturii şi sunt lăsaţi să zboare liberi prin sală. “Alături de graţioşii protagonişti şi ambianţa exotică a încăperii, vizitatorii vor putea afla detalii din viaţa fluturilor prezenţi în expoziţie. Aceasta cuprinde şi un sector în care sunt prezentate informaţii generale despre fluturi şi unde publicul va putea analiza, cu ajutorul unor lupe speciale, aspecte de anatomie ale frumoaselor insecte”, au declarat organizatorii.

Dintre speciile prezente nu va lipsi superbul Morpho peleides sau Fluturele Împărat, exoticul Caligo eurilochus (Fluturele Bufniţa Mare) care trăieşte în America Centrală şi în bazinul Amazonian şi care are o anvergură a aripilor de 15 cm  sau graţiosul Cethosia biblis (Dantelatul Roşu) care este întâlnit în India,Nepal şi China. 


Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10.00 – 16.00, la Muzeul Zoologic, pe strada Clinicilor nr.5-7, iar preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Accesul este gratuit doar pentru studenţii  Facultăţii de Biologie şi Geologie.