Actualitate
Birourile permanente au prelungit activitatea Comisiei Roșia Montană
Activitatea Comisiei speciale pentru analiza proiectului de explorare de la Roșia Montană a fost prelungită până pe 10 noiembrie, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Astfel, Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis marți să amâne termenul de depunere a raportului pe care această comisie îl va face cu privire la proiectul minier.
"S-a aprobat prelungirea termenului comisiei Roșia Montană până pe 10 noiembrie, la cererea președintelui Comisiei și a membrilor pentru a depune raportul de avizare a proiectului de lege", a spus Zgonea, după ședința Birourilor permanente reunite.